Oră deschisă la parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Giulești

Oră deschisă la parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Giulești

În cadrul parteneriatului dintre parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Giulești și Școala Gimnazială Nr. 163, joi 14 mai 2014, a avut loc o oră deschisă în biserica parohiei.

În cadrul acestei întâlnirii, elevii clasei a VI-C, alături de dirigintele lor, Andrei Olinici, profesor de Religie, au putut adresa întrebări preoților slujitori la acestă parohie, în legătură cu rolul preotului în viața omului de la naștere până la moarte.

În apropierea parznicului Înălțării Domnului, Pc. Pr. Paroh Adrian Bacheș le-a vorbit tinerilor elevi despre importanța evenimentului care a dus la stabilirea sărbătorii, simbolismul religios al acesteia și despre modul de cinstire al ei, în anul acesta fiind prăznuită pe 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena.

„După îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: Lasati copii sa vina la Mine!, îi rugăm pe tinerii elevi și pe profesorii lor să păstreze o strânsă legătură cu Biserica, pentru ca să crească în armonie și având în inimă, cugent și suflet adevărata credință în Hristos Domnul” i-a îndemnat Pc. Pr. Adrian Bacheș.

„Ne-am bucurat de interesul deosebit din partea tinerilor, de multele întrebări adresate, răspunzându-le la toate și dându-le teme de gândirea pentru următoarea întâlnire” a precizat Pc. Pr. Aurelian Ivan.

La sfârșit, elevii au rostit rugăciunea „Tatăl nostru” și au primit câte o iconiță cu Maica Domnului.