Întâlnirea lunară cu membrii Departamentului de tineret al parohiei Sf. Gheorghe Plevna

Întâlnirea lunară cu membrii Departamentului de tineret al parohiei Sf. Gheorghe Plevna

Duminică, 7 iunie 2015, a avut loc întâlnirea lunară cu membrii Departamentului tineret al parohiei Sf. Gheorghe Plevna.

Tema discuţiei a fost Atitudinea faţă de personalităţi ale Bisericii Ortodoxe Române. Sfinţii canonizaţi sau figuri ilustre.

Pornind de la faptul că pelerinajul ce va avea loc luna această va include şi mănăstirea Prislop şi mormântul părintelui Arsenie Boca, pr. George Ghionea a susţinut un referat referitor la această temă tocmai cu intenţia de a pregăti pelerinii în vederea abordării unei atitudini adecvate vizavi de persoana părintelui Arsenie.

„Se cuvine cinstire şi venerare doar sfinţilor canonizaţi oficial de Biserica, iar pentru ceilalţi trebuie să avem un respect cuvenit unor adormiţi întru Domnul. Nu trebuiesc admise abuzuri care din nefericire există în rândul unor credincioşi care în felul acesta nesocotesc hotărârile Bisericii Ortodoxe Române şi dau dovadă de neascultare faţă de hotărârile Sf. Sinod”, a precizat pr. George Ghionea.

Au urmat discuţii pe această tema şi s-au făcut de asemenea pregătirile necesare organizării pelerinajului ce va avea loc în zilele 20 – 22 iunie ac în ţară Făgăraşului şi a Haţegului.