Duminica „Bogatului căruia i-a rodit ţarina” la Biserica Sf. Apostol Andrei

Duminica „Bogatului căruia i-a rodit ţarina” la Biserica Sf. Apostol Andrei

 Pe data de 20 noiembrie 2016, în Duminica a XXI-a după Rusalii şi ziua Sf. Grigorie Decapolitul, la Biserica Sf. Apostol Andrei din cartierul Drumul Taberii, Pr. Paroh Sorin Corneanu împreună cu un sobor de preoţi au oficiat Sfânta Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur, precedată de Utrenie.

 În cadrul Sfintei Liturghii s-a citit Epistola către Efeseni a Sf. Apostol Pavel (5,8-19) şi Pericopa Evanghelică a Sf. Evanghelist Luca (12, 16-21), în care a fost prezentată Pilda Bogatului nemilostiv, rostită de către Mântuitorul.

 La finalul Sfintei Slujbe, cuvântul de învăţătură a fost rostit de Pr. Mihai Burlacu. Acesta, plecând de la cuvintele Mântuitorului din Sfânta Evanghelie a explicat ce înseamnă şi ce valoare are sufletul din fiecare om.

 De asemenea Pr. Mihai Burlacu i-a sfătuit pe credincioşi să ducă o viaţă curată, de iubire faţă de aproapele, de milostenie şi rugăciune, acestea constituind comoara omului.21